Ce se întâmplă în corpul tău la 12 ore după ce începi să ții post
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Trending » Fosta iubită a lui Fuego nu și-a revenit nici la 20 de zile după externare. „Obosesc foarte repede și…

Fosta iubită a lui Fuego nu și-a revenit nici la 20 de zile după externare. „Obosesc foarte repede și…

De: Elena Ailuțoaei 21/08/2020 | 18:31
Fosta iubită a lui Fuego, Ana Maria Ciaușu, o învingătoare în lupta cu noul coronavirus, a mărturisit că nici la 20 de zile de la externare nu se simte recuperată complet. Tânăra, care este secretar general al PNL Olt, a explicat că obosește foarte repede și are zile în care se simte, în continuare, rău. Fără să mai pună la socoteală că dezechilibrele suferite de organism i-au provocat o foame nefirească, ajungând astfel să ia și câteva kilograme în plus. 
Povestea dramatică a fostei iubite a lui Fuego a început pe 13 iulie, când a aflat că este infectată cu COVID-19, deși, până atunci, respectase toate măsurile impuse de autorități. În primele zile, tânăra a decis să urmeze un tratament la domiciliu, ca să nu ocupe “patul de spital al unui om care are nevoie de oxigen”, după cum a mărturisit.

„Îmi simțeam picioarele ca de ceară”

Până la urmă, fosta iubită a lui Fuego a ajuns tot la spital, unde a început o dificilă luptă pentru propria viață. Iar acum, la aproape trei săptămâni de la externare, veștile nu sunt chiar dintre cele mai bune.
„Am așteptat mai mult timp înainte să vă spun cum este recuperarea post-COVID ca să pot oferi mai multe detalii, așa cum am făcut-o și în timpul cât m-a chinuit virusul ăsta. Fac lucrul acesta din același motiv ca și până acum: pentru că îmi pasă! Au trecut 20 de zile de când m-am externat și încă nu pot să spun că sunt recuperată complet…
Primele zile după externare au fost și ele îngrozitoare… nu am putut să merg decât sprijinindu-mă pe pereți… orice pas a însemnat o durere cumplită de mușchi și de oase, îmi simțeam picioarele ca de ceară…
Insomnia severă pe care am avut-o nu a trecut nici ea imediat ce am ajuns acasă, așa cum îmi închipuiam, ci treptat”, a povestit Ana Maria.

„Am mâncat extrem de mult și foarte, foarte des”

Iar tulburările cauzate de boală au fost multiple, potrivit mărturiilor tinerei.
Ana Maria Ciaușu nu și-a revenit complet nici după 20 de zile la externare
„Dezechilibrele majore suferite de organism din cauza simptomelor și efectele adverse ale medicamentelor mi-au provocat o foame nefirească, am mâncat extrem de mult și foarte, foarte des, însemnând zile în șir de servit masa din oră în oră… să nu înțelegeți că mă plâng că m-am îngrășat:) asta să îmi fie ultima problemă a vieții, deși este evident că am luat niște kilograme în plus. Vă spun doar cum a reacționat organismul meu la traumele pe care le-a suferit. (NU RATA: PAUL SURUGIU FACE MĂRTURISIRI ÎN EXCLUSIVITATE PENTRU CANCAN.RO. FUEGO S-A SĂTURAT DE CELEBRITATE ŞI VORBEŞTE DESPRE MARELE LUI REGRET…)
Am reluat activitatea la birou tot treptat, prima dată cu câteva ore pe zi, apoi program complet, chiar prelungit (e multă treabă în politică în perioada asta) și lucrul acesta m-a afectat din nou… Obosesc foarte repede și am zile în care efectiv îmi este rău…”, a mai relatat Ana Maria Ciaușu.

„Îți dai seama că le e teamă de tine”

Mărturiile fostei iubite a lui Fuego continuă, la fel de dramatic.
„Asta înseamnă pentru mine că «m-am vindecat» de Covid și că sunt bine… analizele medicale spun și ele că sunt bine și că plămânii nu au fost afectați… nu spun, în schimb, de ce îmi revin durerea și arsura în piept atunci când obosesc foarte tare…
O altă problemă despre care vreau să vorbesc la fel de asumat, așa cum am făcut-o până acum, deși unii m-au judecat pentru asta, este reintegrarea socială: fără să îți spună neapărat direct, din atitudinea celor cu care reintri în contact îți dai seama că le e teamă de tine și nu știu cum să facă, mai elegant unii, mai fără educație alții, să te evite….
Nu e rău să fii ținut la distanță, ba din contră, este cel mai indicat, distanțarea fiind una dintre metodele prin care poți ține virusul departe de tine, pe lângă purtarea măștii și igienă, dar cel puțin atitudinea poate fi alta, așa încât să nu faci pe nimeni să se simtă că și când ar fi furat boala și ar trebui să îi fie rușine...
Ana Maria Ciaușu și Fuego
Este foarte greu să le explici tuturor că nu mai ești contagios, cum de altfel nici imun, având același risc de reinfectare… nu înțeleg cei care ar trebui să fie extrem de documentați și au obligația să comunice, public, informații corecte, dar oamenii care încă nu cred că poate fi «chiar așa de rău» cu virusul asta… nu mai vorbesc despre cei care nu cred că există virusul și despre interese, nu știu de care și pentru ce, care întrețin, public, negarea asta, în loc să ne preocupe pe fiecare dintre noi cum să înțelegem mai bine acest fenomen și cum să ne adaptăm mai bine vremurilor pe care le trăim…”, a mai povestit Ana Maria, pe pagina ei de Facebook.

„Unii dintre noi abia înțeleg să nu traverseze strada pe culoarea roșie a semaforului”

Fosta iubită a lui Fuego face un apel la semeni să înțeleagă că toți sunt expuși infectării, iar libertatea fiecăruia se termină acolo unde încalcă libertatea altuia.
„Nu am spus nici când eram foarte rău, nu spun nici acum că trebuie să ne izolăm fiecare pe o insulă pustie și să nu relaționăm unii cu alții, ci să înțelegem cu toții că suntem obligați, pentru viața noastră și a celor din jur, să ne luăm, noi înșine nu pentru că ne impun autoritățile, toate măsurile necesare pentru a evita, cât mai mult posibil, infectarea.
Nu suntem obișnuiți cu condiționări de niciun fel. Unii dintre noi abia înțeleg să nu traverseze strada pe culoarea roșie a semaforului… crezând că doar nu respectă legea și o amendă, care nu e așa mare, nu le încurcă viața prea rău…nu își dau seama că ar putea muri pe trecere călcați de o mășină al cărei șofer consideră și el că nu e obligat să respecte legea. Așa e și cu virusul ăsta…TOȚI ar trebui să fim obligați de propria conștiință să nu ne facem rău unii altora… ar trebui să înțelegem că libertatea de a alege aparține fiecăruia dintre noi doar că, cel puțin în perioada asta, în care cu toții suntem expuși infectării, libertatea fiecăruia dintre noi se termină acolo unde încalcă libertatea celuilalt!”, a încheiat Ana Maria.

Iubita lui Fuego vreme de patru ani

Ana Maria Ciaușu a fost, în perioada 2003-2007, iubita lui Fuego, pe numele său real Paul Surugiu. Cei doi s-au despărțit însă, după patru ani de relație, cel mai probabil din cauză că nu ar fi reușit să aibă copii.

Fosta iubită a lui Fuego a intrat ulterior în politică. În vârstă de 42 de ani, Ana Maria Ciaușu este acum secretar general al PNL Olt. Originară din Slatina, unde a urmat și studiile, Ana Maria Ciaușu a fost inițial consilier local în Primăria Slatina. Chiar dacă nu a vorbit public despre ea, Fuego a amintit de fosta logodnică într-un cântec din 2009, de pe albumul „Cântați cu mine”. Piesa, intitulată chiar „Ana Maria”, evocă momentele fericite pe care artistul le-a trăit alături de partenera lui. (VEZI AICI: CU SE OCUPĂ ACUM ANA MARIA CIUAŞU, FOSTA IUBITĂ A LUI FUEGO, SINGURA FEMEIE CU CARE A VRUT SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu...
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Holografii și-au adus copiii pe scenă, la concertul de la Sala Palatului. Dan Bittman, super mândru de cei trei băieți ai lui: Alex, Patrick și Marc
Holografii și-au adus copiii pe scenă, la concertul de la Sala Palatului. Dan Bittman, super...
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de...
Răspunsul viral al unui român din diaspora pentru fanii lui Călin Georgescu: „Noi nu venim, doamnă”
Răspunsul viral al unui român din diaspora pentru fanii lui Călin Georgescu: „Noi nu venim,...
Viktor Orban vrea să modifice Constituţia astfel încât maghiarii cu dublă cetăţenie să poată fi expulzaţi
Viktor Orban vrea să modifice Constituţia astfel încât maghiarii cu dublă cetăţenie să poată fi...
Rusia refuză o încetare temporară a focului și amenință Europa să nu trimită trupe în Ucraina. „Ar însemna un conflict armat direct”
Rusia refuză o încetare temporară a focului și amenință Europa să nu trimită trupe în...
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Donatella Versace nu va mai fi directorul artistic al casei Versace! Cine îi va lua locul, după 30 de ani de activitate în fruntea brand-ului
Donatella Versace nu va mai fi directorul artistic al casei Versace! Cine îi va lua...
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere...
Dorința lui David Pușcaș legată de tatăl său și mama lui adoptivă, Luminița Anghel. “Eu îi vreau pe amândoi pentru deciziile pe care le-au luat ei în viață.”
Dorința lui David Pușcaș legată de tatăl său și mama lui adoptivă, Luminița Anghel. “Eu...
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și...
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Momente cumplite pentru Lidia Buble! Artista a plecat de urgență în SUA și a transmis un mesaj dureros: „Să vă rugați pentru bebe Noah...
Momente cumplite pentru Lidia Buble! Artista a plecat de urgență în SUA și a transmis...
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este scos la vânzare cu doar 89.000 de euro și e construit aproape de mare
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este...
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și prețuri accesibile la achiziție
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și...
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să...
„Țăranii” de la bloc riscă amenzi imense. Gesturile sancționate
„Țăranii” de la bloc riscă amenzi imense. Gesturile sancționate
Cristina Demetrescu dezvăluie zodia care își cumpără casă și găsește stabilitate financiară în 2025
Cristina Demetrescu dezvăluie zodia care își cumpără casă și găsește stabilitate financiară în 2025
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini...
Dan Bittman, în lacrimi pe scenă! Momentul care a emoționat o sală întreagă
Dan Bittman, în lacrimi pe scenă! Momentul care a emoționat o sală întreagă
Cât costă, de fapt, alimentul adorat de milioane de români. Prețul pe care îl primesc fermierii este ireal
Cât costă, de fapt, alimentul adorat de milioane de români. Prețul pe care îl primesc...
Codul Rutier 2025. Actul pe care șoferii trebuie să-l aibă pentru a trece inspecția tehnică periodică
Codul Rutier 2025. Actul pe care șoferii trebuie să-l aibă pentru a trece inspecția tehnică...
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu pe care actorul nu îl mai poate face: „Ăsta este reversul medaliei”
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu...
×